„Vreau geam cu vid” — o auzim des. E un detaliu mărunt, dar arată o confuzie mai mare despre cum funcționează un termopan. Într-un geam termoizolant obișnuit nu există vid. Între foi e aer uscat sau, mai des în ultimii ani, argon — un gaz inert, mai greu decât aerul, care conduce căldura mai slab.
Ca să fim corecți: geam cu vid chiar există, ca produs de nișă, foarte subțire și scump, folosit mai ales la renovări de clădiri de patrimoniu unde nu se poate schimba tâmplăria. Nu e ce se montează la o casă sau la un bloc și nu e ce primești când ceri „termopan”.
Ce reduce, de fapt, pierderea de căldură prin geam
- Stratul Low-E. Un film metalic de câțiva nanometri, depus pe una dintre foi. E invizibil și reflectă căldura înapoi în cameră iarna. E cea mai mare parte din performanța unui geam modern.
- Gazul dintre foi. Argonul în locul aerului aduce o îmbunătățire clară, la un cost mic. Ar trebui să fie standard.
- Distanțierul de pe margine. Bagheta care ține foile la distanță. Dacă e din aluminiu, e o punte rece și pe ea apare primul condens, la colțuri. Varianta „warm edge”, din plastic sau compozit, reduce problema.
- Numărul de foi. Geamul triplu, cu două camere și două straturi Low-E, izolează mai bine decât dublul — dar și cântărește mai mult și cere feronerie și profil pe măsură.
Ce să ceri
Cere valoarea Ug a geamului. Întreabă dacă are strat Low-E și umplere cu argon; la un geam nou, ambele ar trebui să fie implicite. Pe fațadele nordice și la parter, unde diferența se simte, merită discutat geamul triplu. Iar distanțierul „warm edge” e una dintre cele mai ieftine îmbunătățiri pe care le poți cere.
Mitul „vidului” face rău tocmai pentru că mută atenția pe un cuvânt și o ia de pe stratul Low-E și de pe distanțier — adică de pe lucrurile pentru care chiar plătești.
